





și parcare proprie
private sau decontate CAS
de pacienți
cu experiență dovedită
și investigații
DESPRE NOI
Suntem oameni și medici, în egală măsură, în relația cu pacienții noști. Misiunea noastră este să oferim servicii medicale excelente pentru sănătatea lor și să ne implicăm și să facem diferența în comunitate.
Suntem centrul medical către care clujenii se pot adresa cu încredere si deschidere.
Medsan este un proiect de suflet, dezvoltat din dorința de a oferi servicii medicale la standarde profesionale înalte, de către o echipă de medici cu experiență și un personal medical căruia îi este mereu insuflat respectul față de pacient. Am pornit la drum în 2004 cu dorinţa de a acoperi o nevoie existentă la acel moment pe piaţă, pentru că mediul economic aflat în continuă dezvoltare solicită servicii de medicina muncii, analize de laborator şi alte câteva specialităţi asociate.

Azi, cele 22 de specialităţi medicale oferă echipei alcătuite 64 de cadre medicale posibilitatea acordării unei game mult mai complexe de investigaţii, la tarife accesibile şi oneste, păstrând în acelaşi timp transparenţa şi promptitudinea actului medical.
Ne dorim să păstrăm buna comunicare dintre echipa medicală şi pacient, în atmosfera caldă, familială dar profesionistă în acelaşi timp şi să continuăm să fim fideli viziunii noastre, de “a rămâne în egală măsură oameni şi medici în relaţia cu pacienţii noştri”.
Apreciem valorile şi suntem constienţi de nevoia de susţinere a comunităţii sau a unor cauze culturale, sociale sau educaţionale. De aceea ne implicăm în sprijinirea unor proiecte ale comunităţii locale, ştiind că orice ajutor oferit la momentul potrivit poate reda o speranţă, salva un destin sau schimba o mentalitate.
Alătură-te unei echipe de profesionisti!
Trimite CV-ul tău la: medical@medsancluj.ro
IMPLICARE ÎN PROIECTE CSR
ECHIPA ADMINISTRATIVĂ ŞI LABORATOR – RECOLTARE
Oferim servicii medicale prompte și de calitate, cu o echipă de medici cu experiență și un personal medical căruia îi este mereu insuflat respectul față de pacient.
ECHIPA ADMINISTRATIVĂ

SERGIU UIFELEAN
Sales Supervisor
ALINA MOLDOVAN
Account Manager
DR. DANA GÂNSCĂ
Manager, Founder & C.E.O.
Szoverfi Mihaela
OPERATOR INTRODUCERE DATE
MIRELA RUSU
Sales RepresentativeECHIPA DE ASISTENTE

DRĂGAN LARISA
ASISTENTA-SEF
MIHALY COZMUTA CAMELIA

ANDREEA VOICU
Reception Coordinator
MOCA GEORGETA

CIMPEAN SIMONA

POP BADE ANA MARIA

VÂTCĂ CRINA
CENTRUL MEDICAL MEDSAN
0264.597.603; 0372.714.685
Programările se fac prin e-mail: medical@medsancluj.ro sau la numerele de telefon de mai sus.
18
ANI DE ACTIVITATE MEDICALĂ
34
SPECIALITĂŢI MEDICALE
60
CADRE MEDICALE
650
COMPANII CLIENT
+600.000
PACIENȚI

VIZIUNEA NOASTRA ESTE:
VALORILE ÎN CARE CREDEM:
MISIUNEA PE CARE NE-O ASUMĂM:
- Să construim o relaţie pe termen lung: comunicăm eficient şi pe înţelesul pacientului;
- Să facilităm accesul pacienţilor la prevenţie, educare şi informare corectă;
- Să fim un partener implicat, indiferent de context;
- Să manifestăm respect pentru timpul pacientului;
- Ne pasă de binele comunităţii.
22 IN DAR
Implicarea pacienților în acest proiect este foarte simplă, este nevoie doar de o programare pentru cel puțin unul dintre serviciile medicale contra cost din cadrul clinicii. Lipsa de timp sau de fonduri nu mai este o problemă. Dacă este nevoie de o consultație sau investigație medicală de specialitate de ce să nu fie programată pentru ziua de 22 a lunii? Suntem transparenți și vă oferim detalii în fiecare lună despre destinatarul și motivația fiecărui beneficiar al donațiilor.
Doamna Dr. Dana Gânscă, fondator și manager Medsan, ne povestește cum a luat naștere proiectul:

TESTIMONIALE
Părerile pacienţilor despre echipa noastră şi despre serviciile noastre medicale
Felicitări întregului colectiv! Eşti întâmpinat cu zâmbete şi multă înţelegere. Mulţumesc!
Succes şi să fiţi de folos semenilor mereu!
Modul în care am fost tratat de către întreaga echipă medicală m-a făcut să îmi schimb părerea despre sistemul medical de la noi. Îi felicit şi recomand şi altor pacienţi să apeleze la acest centru medical, mai ales că analizele sunt decontate de Casa OPSNAJ.
Am apelat la serviciile clinicii Medsan pentru fetiţa mea în vârstă de 2 ani. Mi-au fost recomandaţi pentru secţia de psihiatrie infantilă ăi specialiştii de aici. Tratamentul primit merge de minune şi suntem pe drumul cel bun. Vă mulţumim!
Prietena mi-a recomandat să vin la Medsan pentru câteva analize. Mă bucur că i-am acceptat sfatul, am fost mulţumită de modul în care au decurs lucrurile precum şi de preţurile practicate. Voi reveni cu siguranţă când va fi nevoie.
Am avut nevoie de o consultaţie urgentă şi câteva analize. Pentru că nu locuiesc în Cluj, am căutat o variantă sigură şi accesibilă ca preţ. M-au încântat campaniile şi ofertele promoţionale pe care le are clinica şi m-am bucurat să pot beneficia de ele.
Servicii de calitate, personal deosebit, ţineţi-o tot aşa!
Foarte mult bun simț și profesionalism la cel mai înalt nivel. Felicitări întregului colectiv Medsan pentru modul de abordare a actului medical! Recomand cu drag, de câte ori voi avea ocazia!
Mulţumesc Medsan pentru promptitudinea cu care ne-au răspuns solicitărilor de fiecare dată. Îi recomand cu drag!
Profesionalism şi calitate!
Am apreciat întotdeauna calitatea serviciilor medicale şi amabilitatea personalului de la Medsan. Îi recomand cu drag.
Sunteţi o echipă de profesionişti deosebită!
Profesionalism, pasiune pentru medicină, personal serios şi amabil. Servicii de calitate la prețuri accesibile. Recomand cu încredere!
Servicii medicale de calitate! Recomand cu încredere!
Un loc în care sănătatea ta este preţuită! Felicitări pentru ceea ce faceţi!
Teama de halatul alb îți este înlăturată datorită personalului de la Medsan!
Multumesc pentru că existaţi! Mereu ne primiţi cu căldură, răbdare, deşi uneori nu suntem cei mai “buni pacienţi”. Asistentele foarte amabile şi dedicate, bine pregătite, de medici să nu mai vorbesc profesionalism, mergi cu drag şi mergeţi oameni buni cu drag. Mulţumesc încă o dată tuturor ce lucrează la acest centru!
Mergeţi cu încredere și o să aveți parte de personal, amabil, primitor, serios, transmit o stare de bine din momentul în care intri în recepţie, întotdeauna dispus să vă ajute. Oameni frumoși într-o ambianță plăcută! Seriozitate şi profesionalism.
Clinicile private sunt numeroase în Cluj, însă pot spune că Medsan este o clinică cu profesionişti dedicaţi pacienţilor. Mulţumesc de trataţie şi vă recomand cu mare căldură!
M-a impresionat promptitudinea cu care am fost preluată încă de la recepţie şi modul în care au decurs discuţiile cu medicul, apoi analizele. Sunt mulţumită şi voi reveni la Medsan.