Hipertiroidismul (tireotoxicoza) cuprinde manifestările clinice şi biochimice date de excesul de hormoni tiroidieni.
Cauze:
Boala Basedow-Graves este responsabilă pentru hipertiroidism într-un procent de 60-80% dintre cazuri, iar alte cauze sunt reprezentate de guşa nodulară hipertiroidizată/ nodulul autonom (toxic) care secretă hormoni tiroidieni, prin aportul crescut de iod (amiodaronă, substanţe de contrast utilizate în radiologie) şi tiroiditele. Hipertiroidismul poate sa apară de asemenea postpartum (după naştere); dar şi prin administrare neadecvată de hormoni tiroidieni şi mai rar în unele afecţiuni ale hipofizei (adenom secretant de TSH) sau în unele carcinoame cu efect TSH-like (coriocarcinom, mola hidatiforma) sau datorită ţesutului tiroidian ectopic.
Clinic:
Pacienţii cu hipertiroidism prezintă:
– scădere în greutate importantă, dar cu apetit crescut
– palpitaţii (tahicardie sinusală sau fibrilaţie atrială)
– tensiune arterială sistolică crescută
– transpiraţii, intoleranţă la căldură
– tremor al extremităţilor
– iritabilitate, insomnie, oboseală
– scăderea capacităţii de concentrare
– tranzit intestinal crescut şi
– posibile tulburări de ciclu menstrual.
De asemenea pacienţii prezintă de obicei guşă şi semne oculare caracterizate în special de proeminenţa globilor oculari (oftalmopatie) datorită edemului şi inflamaţiei musculaturii extraoculare şi hipertrofia ţesutului conjuctiv.
Investigaţii:
Investigaţiile pentru confirmarea hipertiroidismului includ dozarea hormonilor tiroidieni, a autoanticorpilor specifici (TRAB, ATPO, ATG), ecografie tiroidiana si analize biologice uzuale. Profilul hormonal pe linie tiroidiană evidenţiază în cele mai multe cazuri TSH scăzut şi FT4 crescut. Ȋn unele cazuri se indică şi efectuare de radioiodcaptare.
Evoluţie:
Evoluţia hipertiroidismului este înspre agravare fără tratament. Complicaţiile sunt în special cardiovasculare de tipul fibrialţiei atriale, insuficienţei cardiace, caşexiei şi crizei tireotoxice manifestată prin febră, deshidratare, transpiraţii abundente, insuficienţă cardiacă, şoc, prăbuşirea tensiunii arteriale, sindrom gastrointestinal, agitaţie, tremor, confuzie, stupor şi chiar comă. Ȋnainte de apariţia tratamentului mortalitatea era de 10-30%.
Boala Basedow-Graves este o boală autoimună şi se poate asocia cu alte boli autoimune cum sunt diabetul zaharat de tip 1, boala Addison, anemia pernicioasă, vitiligo sau boală celiacă.
Tratament:
Tratamentul hipertiroidismului se face individualizat si presupune scăderea nivelului de hormoni tiroidieni medicamentos prin antitiroidiene de sinteză, iod radioactiv sau indepărtarea chirurgicală a tiroidei (tiroidectomie). Antitiroidienele de sinteză se adminsitrează iniţial în doze mari, care se vor scădea progresiv. Ȋn hipertiroidism se utilizează derivaţi de tiouree de tipul Propiltiouracil sau derivaţi de Imidazol cum sunt Carbimazol şi Metimazol (de elecţie). Tratamentul oftalmopatiei include renunţarea la fumat, evitarea luminii puternice, a frigului, lacrimi artificiale şi în funcţie de caz corticoterapie sistemică, radioterapie orbitară, decomprimare orbitară chirurgicală. De asemenea se recomandă tratament cu beta-blocante pentru ameliorarea simptomelor adrenergice.
Tratamentul cu iod radioactiv se indică în special la pacienţii adulţi sau vârstinici, care au complicaţii, cu guşi mici si mijlocii, în adenomul toxic; fiind contraindicat la femeile gravide.
Tratamentul chirurgical în hipertiroidism se indică pentru guşi multinodualre voluminoase, în adenomul toxic, în cazul recidivelor; dar se practică numai după normalizarea hormonilor tiroidieni.
Ȋn tiroiditele (afecţiuni inflamatorii ale tiroidei) care evoluează cu hipertiroidism se indică antiinflamatoare nesteroidiene, iar in hipertiroidismul indus de amiodaronă tratamentul se face în funcţie de tipul acestuia cu antitiroidiene de sinteză sau cu glucocorticoizi şi în cazurile refractare se indică tiroidectomie.
Simptomele de mai sus vă supără? Vă așteptăm la o consultație gratuită pe baza biletului de trimitere sau în regim privat. Pentru programări la endocrinologie Cluj în cadrul Centrului Medical Medsan, vă rugăm să ne contactați telefonic la 0264597603 / 0372714685 sau prin intermediul formularului online de aici.
Un articol de: Dr. Denisa Petrescu – medic specialist endocrinologie
1 thoughts on “HIPERTIROIDISMUL (TIREOTOXICOZA) – CAUZE ȘI TRATAMENT”
Hi, this is a comment.
To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
Commenter avatars come from Gravatar.